ANAF a publicat Ordinul nr. 828/2026 (Monitorul Oficial 543 / 2 iulie 2026) care va inlocui actualul Ordin nr. 442/2016 si introduce modificari importante privind obligatiile de documentare a preturilor de transfer, continutul dosarului si procedura de prezentare a acestuia.
Pe scurt – ce se schimba:
- Marii contribuabili vor avea obligatia de a depune anual dosarul preturilor de transfer prin SPV.
- Pragurile de documentare se modifica si se analizeaza acum pentru fiecare tranzactie individuala cu fiecare persoana afiliata.
- Continutul dosarului este extins, fiind introduse noi cerinte privind documentatia, studiul de comparabilitate si formatul de raportare a tranzactiilor intragrup.
Noile reguli se aplica tranzactiilor derulate incepand cu anul fiscal 2026, iar prevederile referitoare la procedurile de administrare fiscala se vor aplica controalelor initiate dupa 1 ianuarie 2027.
- Obligatie noua de depunere prin SPV pentru marii contribuabili
Pana in prezent, marii contribuabili aveau obligatia de a intocmi anual dosarul preturilor de transfer si de a-l prezenta doar la solicitarea ANAF. Noul ordin introduce obligatia depunerii dosarului in format electronic prin SPV.
Dosarul trebuie depus sub semnatura reprezentantului legal sau a imputernicitului, in termen de 30 de zile lucratoare dupa termenul legal de depunere a declaratiei anuale privind impozitul pe profit. In cazul in care dosarul nu este depus prin SPV, ANAF il poate solicita ulterior in cadrul unui control fiscal, iar contribuabilul va avea la dispozitie maximum 5 zile lucratoare pentru prezentarea acestuia.
- Pragurile de documentare se modifica
Daca vechiul ordin analiza pragurile prin raportare la valoarea anuala cumulata a tranzactiilor cu toate persoanele afiliate, noul ordin analizeaza pragurile pentru fiecare tranzactie individuala derulata cu fiecare persoana afiliata.
Comparatie intre vechile si noile praguri
| Categoria tranzactiei | Vechile praguri – EUR Ordin 442/2016 |
Noile praguri – EUR Ordin 828 / 2026 |
| Mari contribuabili | ||
| Dobanzi | 200,000 | 200,000 |
| Servicii | 250,000 | 100,000 |
| Active necorporale / redevente | 350,000 | 250,000 |
| Active corporale | 350,000 | 350,000 |
| Criteriu de aplicare | valoare anuala cumulata cu toate persoanele afiliate | fiecare tranzactie cu fiecare afiliat |
| Contribuabili mici si mijlocii | ||
| Dobanzi | 50,000 | 100,000 |
| Servicii | 50,000 | 50,000 |
| Active necorporale / redevente | 100,000 | 150,000 |
| Active corporale | 100,000 | 200,000 |
| Criteriu de aplicare | valoare anuala cumulata cu toate persoanele afiliate | fiecare tranzactie cu fiecare afiliat |
Aceasta modificare poate conduce atat la extinderea, cat si la restrangerea obligatiei de documentare, in functie de structura tranzactiilor din cadrul grupului.
Se elimina tratamentul distinct aplicabil, din Ordinul 442/2016, marilor contribuabili care nu depaseau pragurile prevazute pentru aceasta categorie, dar le depaseau pe cele de la mici si mijlocii. Acestia aveau, anterior, obligatia intocmirii și prezentarii dosarului doar la solicitarea ANAF, similar contribuabililor mici și mijlocii. Astfel, conform noului Ordin 828 / 2026, un mare contribuabil care nu atinge pragurile pentru mari contribuabili, nu are nicio obligatie de intocmire a dosarului, chiar daca depaseste pragurile prevazute pentru contribuabili mici/mijlocii.
- Ce inseamna un „dosar incomplet”?
Pentru prima data, ordinul defineste expres notiunea de dosar incomplet. Astfel, dosarul este considerat incomplet atunci cand lipsesc informatii sau documente esentiale pentru demonstrarea respectarii principiului valorii de piata, inclusiv:
- descrierea tranzactiilor si a conditiilor in care acestea au fost derulate;
- documentatia contractuala;
- analiza functionala;
- justificarea metodei de preturi de transfer utilizate;
- analiza de comparabilitate;
- informatiile financiare si economice utilizate la determinarea indicatorilor de profitabilitate.
In aceste situatii, ANAF poate proceda la estimarea preturilor de transfer pentru tranzactiile pentru care documentatia este incompleta sau lipseste.
- Reguli mai clare pentru selectarea comparabilelor
Ordinul stabileste reguli explicite privind aria geografica utilizata in studiile de comparabilitate, in functie de partea testata. Daca partea testata este societatea din Romania, comparabilele trebuie cautate in urmatoarea ordine: Romania; Uniunea Europeana (inclusiv Regatul Unit); regiunea EMEA; nivel international.
Daca partea testata este o societate din alta jurisdictie, comparabilele trebuie identificate mai intai in statul de rezidenta al acelei societati, apoi la nivel regional si, numai daca nu exista suficiente comparabile, la nivel international.
Aceasta abordare urmareste utilizarea comparabilelor din cea mai apropiata piata relevanta pentru partea testata.
- Cerinte suplimentare:
- Optional – raport emis de un auditor independent autorizat care certifica realitatea, cuantumul si corectitudinea calculului indicatorului de profitabilitate in situatia in care partea testata nu este contribuabilul roman care intocmeste dosarul.
- Obligatoriu – declaratie pe propria raspundere privind realitatea si corectitudinea informatiilor cuprinse in dosarul preturilor de transfer.
- Format standardizat pentru raportarea tranzactiilor intragrup
O alta noutate este introducerea Anexei nr. 3, care standardizeaza modul de prezentare a tranzactiilor cu persoanele afiliate.
Dosarul va include un fisier si pdf cu informatii structurate privind:
- tranzactiile generatoare de venituri;
- tranzactiile generatoare de cheltuieli;
- imprumuturile acordate si primite;
- ponderea tranzactiilor cu persoanele afiliate in totalul tranzactiilor contribuabilului.
Aceasta anexa va permite ANAF sa analizeze mai rapid structura tranzactiilor intragrup si sa realizeze comparatii intre contribuabili.
Ce urmeaza?
Desi noile reguli se aplica tranzactiilor efectuate incepand cu anul fiscal 2026, impactul lor practic este unul semnificativ si necesita o analiza din timp. Companiile care deruleaza tranzactii cu persoane afiliate ar trebui sa revizuiasca:
- daca noile praguri genereaza obligatia de documentare;
- modul de monitorizare a tranzactiilor cu fiecare afiliat;
- continutul dosarului de preturi de transfer si documentatia-suport necesara;
- procesele interne pentru respectarea noilor termene de depunere si a cerintelor de raportare.






